Exemple de omonime Corp cilindric de porțelan, care conţine firul fuzibil al unei siguranțe electrice. Ziua Limbii Române se sărbătorește pe 31 august în România. brainlyuser61 brainlyuser61 10. Bcosmin2 Bcosmin2 29. ) prelucrate special; fiecare dintre piesele de lemn (înguste și scurte) folosite la executarea acestui tip de pardoseală. (are rol de conjuncție, ca element de legătură între propoziţia regentă și propoziția subordonată, el are și o funcţie sintactică în subordonată): Este premiat elevul care obține rezultate deosebite. Exemple M-am dus să înot în lac. Bucată de exploziv folosită în mine pentru dizlocarea straturilor. În funcție de posibilitățile cuvintelor de a avea unul sau mai multe sensuri, dar și de modul în care formele cuvintelor și sensurile acestora se grupează, au fost distinse următoarele categorii semantice (semasiologice): monosemia, polisemia (polisemantism), sinonimia May 25, 2020 · Niciun comentariu la Cuvinte polisemantice: definiție și exemple Publicat în Jocuri, Gimnaziu, Lecția de română, Vocabular De Romina Hălmăgeanu Publicat pe 25 mai 2020 25 mai 2020 Etichetat a bate, baie, cap, cuvinte polisemantice, exemple, gură, mana, omonime, picior, propoziții Pixabay (modificat de Catherine Giordano) Care sunt exemple de omografe - cuvinte asemănătoare ortografiei? Omografele sunt cuvinte cu semnificații diferite care sunt scrise la fel. Exemple de arhaisme. Cuvinte polisemantice vs. aba "postav" aba (interjectie) abate "staret" abate (verb) acar "cutiuta pentru ace" acar "macagiu" acar "care face ace" acar "conci de Nov 20, 2024 · Omonime complete: Au aceeași formă, dar semnificații diferite, în unele cazuri, aparținând chiar unor părți de vorbire diferite. Poezii Oda ostaşilor români - Vasile Alecsandri. Eu i-am cumparat mamei un toc pentru ochelari. Exemple de omonime care încep cu litera A. Această pagină prezintă exemple de omonime, enumerate în ordine alfabetică. Utilizarea virgulei între cele două silabe nu este eficientă, aşadar nu este recomandabilă, pentru că sunetele respective rămân alăturate în continua Parchet 1, parchete, s. , (2) omonimi, s. Să luăm cuvântul bandă. 2015 Feb 7, 2024 · Câteva exemple de omonime includ cuvântul „broască”, care poate fi un substantiv pentru un animal sau un mecanism, și cuvântul „vin”, care poate fi un verb la persoana I singular sau la persoana a III-a plural. ” Sep 24, 2023 · Les homographes « garantie » sont utilisés selon deux significations : dans le premier exemple, le nom commun garantie, au masculin singulier désigne le moyen de garantir, au même titre qu’une assurance ou une caution ; le verbe garantir dans le second exemple est conjugué à la première personne du présent de l’indicatif. Starea unor cuvinte de a fi identice sau cvasi-identice în aspect și pronunție se numește omonimie, iar cuvintele din această categorie se numesc omonime. - 3352358. Oct 29, 2014 · Imi trebuie exemple de 5 perechi de omonime!!! - 269967. Sep 26, 2015 · 5 exemple de omonime si 5 de paronime! - 1176003. A. 25. Oct 26, 2020 · Ceea ce este important de precizat, este faptul că sensul cuvintelor omonime nu poate fi dedus decât în contexte diferite. Expr. Pentru detalii despre paronime (paronimia cuvintelor), vezi paronimele . Aceste nu trebuie confundate cu omonimele, care sunt cuvinte care se scriu exact la fel, dar care au sensuri diferite în funcție de modul în care sunt folosite (de exemplu Oct 23, 2017 · Exemple de omonime partiale - 4407669. Jul 13, 2022 · Exemple de omofone în germană. Ei au plantat lângă poartă un brad. b) Păr. Limba franceză este plină de cuvinte care se scriu la fel, însă au sensuri diferite și se pronunță diferit. A bate. La alte exemple de omonime, care încep cu alte litere, se ajunge prin indexul de mai jos. Irina poartă pantofi cu toc. Mar 6, 2023 · Sinonime, antonime, paronime, omonime, cuvinte polisemantice . Pe lac am văzut o lebădă. Mar 24, 2020 · omonime lexicale: cuvinte care aparțin aceleiași clase gramaticale (ambele sunt: substantive, adjective, adverbe) de exemplu: vară (anotimp), vară (grad de rudenie)/ a semăna (a pune sămânța), a semnăna (a fi similar) / leu (unitate monetară, bani), leu (mamifer carnivor) / badă (fâșie), bandă (grup de răufăcători) etc. Acestea pot crea confuzii în limbajul scris și sunt o sursă obișnuită de greșeli gramaticale pentru vorbitorii de limba română. Utilizator Brainly Utilizator Brainly 12. Oct 10, 2020 · Exemple de omonime lexicale și omonime lexico-gramaticale - 7166198. Exemple de omonime care încep cu litera C. f. Varianta de joc „Găsește perechea” este cea mai apropiată de o manieră ludică și este potrivită pentru situații de învățare independentă. Def. Insa odata intelese, ii vor ajuta sa ia note mari si sa le foloseasca Categoriile semantice exprimă proprietățile și relațiilor esențiale care apar între sensurile cuvintelor. Jun 8, 2016 · Paronimele sunt o serie de cuvinte care se scriu sau se pronunță aproximativ la fel, însă au sensuri și origini diferite, de exemplu compliment și complement, enerva și inerva, familial și familiar etc. arnici -fir de bumbac, în diverse culori, folosit pentru brodat şi cusut; Dec 12, 2016 · Exemple de omonime, omofone, omografe,cuvinte polisemantice. Astfel, vorbim de: sinonime, antonime, paronime, omonime, cuvinte polisemantice. În situaţiile de mai sus, este polisemantic, dar este omonim cu sensul de mulţime: în faţa catedralei era o masă de oameni. Umbră, umbre, s. Omonime imperfecte Omonimele imperfecte sunt cuvinte care au forme asemănătoare, dar nu sunt identice, și au înțelesuri diferite. CACOFONIA este sonoritatea supărătoare a unor silabe alăturate, de multe ori cu tentă vulgară. Cod penal. Pentru detalii teoretice despre omonime, vezi omonimele. 1. (folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba): Care (n)-a citit Cartea? 2. 16 august 2019, 19:55. Cuvintele polisemantice sunt cuvintele care au două sau mai multe sensuri legate între ele. Starea unor cuvinte de a fi identice în aspect și pronunție se numește omonimie, iar cuvintele din această categorie se numesc omonime. romana, din programa examenului de Evaluare Nationala, clasa a VIII-a: Omonimele (omografe si omofone). I. Aug 5, 2024 · Exemple de omonime perfecte includ cuvinte ca „sân” (sânul și sânul de pământ), „cod” (codul de bare și codul de programare). Codul muncii: Ansamblu de reguli privind comportarea cuiva. ro Din acest punct de vedere, cuvintele se împart în omografe și omofone. Sep 29, 2023 · Omonimele sunt cuvinte care au aceeași formă ortografică sau fonetică, dar semnificări diferite. 2015 Limba română Gimnaziu (Clasele V-VIII) a fost răspuns • verificat de expert Patroni 1, patroane, s. 2014 Limba română Gimnaziu (Clasele V-VIII) CACOFONIA: Definitie si exemple. adj. Pardoseală executată prin îmbinarea între ele (în formă de desene geometrice) a unor piese din lemn tare (stejar, fag etc. Omonimele sunt cuvinte care au aceeași formă (scrisă și/sau pronunțată), dar au înțelesuri diferite, adesea complet Oct 9, 2023 · Exemple de cuvinte polisemantice. 2018 Lectie online la lb. LIMBA ROMÂNĂ Proiect online dedicat în exclusivitate elementelor necesare studiului limbii române. Omografele si omofonele, cuvintele polisemnatice si paronimele, toate le dau batai de cap elevilor. Pentru detalii despre sinonime (sinonimia cuvintelor), vezi sinonimele . Mai exact, limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene, prezentând multe similarități cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană și reto-romană. Când ne referim la sinonime, de cele mai Oct 8, 2018 · 10 exemple de omonime lexicale si lexico-gramaticale si 5 exemple de omonime partiale si totale va rog mult - 5371048 GameR89 GameR89 08. Am dat cu lac pe unghii. Jul 13, 2022 · Află și ce sunt omonimele și exemeple de omonime. Când este ziua limbii române . Sperăm că ți-a plăcut să înveți cu aceste exemple de omonime în engleză! 25 Exemple de omonime în engleză. Am primit cadou o broască țestoasă. Legea a fost votată de Senat în ședința din 6 decembrie Apr 6, 2022 · Exemple de cuvinte polisemantice. Fie simultan, fie înainte de a fi discutate din punct de vedere gramatical ori stilistic, cuvintele pot fi luate în discuție în regim semantic, pe linia formei și a sensului lor. Omonime gramaticale - același sens, aceeași parte de vorbire, dar persoane diferite: vin - verb, timpul prezent, persoana I, numărul singular; Apr 23, 2015 · Dati cu ajutorul dictionarului de omonime,cate 5 exemple de omonime propriu-zise,omonime lexico-gramaticale,omofone si omografe. Frau/Ploaie . 2015 Limba română Gimnaziu (Clasele V-VIII) a fost răspuns Vezi aici propoziții, Definițiile și sensurile omonimului Ordine, propoziție compusă cu Definițiile și sensurile omonimului Ordine. Oct 31, 2020 · Omonime lexicale: asta înseamnă că termenii aparțin acelorași părți de vorbire. De exemplu, cuvântul masă. DEX include aproximativ 65 000 de cuvinte, iar DLR, o lucrare de referință mai amplă, conține peste 170 000 de cuvinte. Pentru detalii despre antonime (antonimia cuvintelor), vezi antonimele . (Precedat de „ca“ în construcţii exclamative, cu valoare de superlativ absolut): Ce mai drac frumos de fată 1 II (Atenuează ideea exprimată de cuvântul determinat): În parte, puțin. abilitate (pricepere) - agilitate (sprinteneală, supleţe); Dec 12, 2018 · Pleonasmul este o greseala de exprimare care consta in alaturarea unor termeni cu acelasi sens. Cuvînt care are aceeași formă cu altul sau cu altele, dar se deosebește ca înțeles de ele. parechesis „asemănare de sunete”), figură care constă în folosirea unor cuvinte cu sonoritate asemănătoare, fără a fi vorba de omonime, ci de un soi de paronime, în care, de obicei, se aseamănă sunetele primei silabe ori ale segmentelor-rădăcină, fără a reprezenta, totuși, o rădăcină comună (R). Atunci când relația de echivalență se stabilește între două sau mai multe cuvinte, sinonimele sunt lexicale. 2014 Limba română Gimnaziu (Clasele V-VIII) Prima pagină » Lexicologia » Semantica » Sensul » Categoriile semantice » Paronimele » Exemple de paronime Această pagină prezintă exemple de paronime, enumerate în ordine alfabetică. Deea143 Deea143 01. Mic dic ţionar de omonime (a) abate (a se depărta de la ceva) - abate (preot catolic); Sep 3, 2021 · De fapt, ele constituie o mare provocare atunci când vine vorba de a scrie corect. Pentru că ne dorim ca vorbitorii ei să cunoască corectitudinea scrierii și exprimării în limba română, am pregătit mai jos câteva categorii semantice care sunt date uitării de multe ori, iar Jun 12, 2024 · Exemple de omonime. Omonimele pot crea ambiguitate în comunicare, deoarece același cuvânt poate fi interpretat diferit în funcție de context. 2. Omonimele sunt cuvinte care au aceeași pronunție sau sunet, dar au semnificații sau forme diferite. De unde provine acest termen, cum au apărut cuvintele omonime și ce înseamnă, poți afla în rândurile următoare. Iată câteva exemple: Jan 21, 2025 · Omonime parțiale – Sunt cuvinte care au aceeași formă, dar sensurile lor sunt legate între ele printr-o semnificație comună. Pentru a identifica cu ușurință și în siguranță ortografia omonimelor, fie că sunt omografe sau omofone, este important să se țină cont de contextul și regulile de bază ale ortografiei spaniole. Tata are un păr scurt. (Înaintea unui substantiv). Utilizare în limbaj. 6. Bandă este omonim, nu ma crezi? Oct 29, 2014 · Dati exemple de cate 10 omografe si 10 omofone - 268218. (Sport) Platformă sau ambarcaţie Cu vâsle fixată pe apă pentru antrenamentul Canotoilor, caiaciștilor Și canoiștilor. Două sau mai multe omonime intră într-o relație numită omonimie. Puteti sa-mi dati exemple de omonime? OMONIMELE sunt cuvinte cu formă identică şi acelaşi corp fonetic, dar cu înţeles total diferit: Barca pluteşte pe lac. Iată câteva exemple în acest sens! Oct 8, 2024 · De Romina Hălmăgeanu Publicat pe 8 octombrie 2024 8 octombrie 2024 Publicat în Clasa a VII-a, Vocabular Etichetat ce inseamna, ce sunt omonimele, clasificarea omonimelor, exemple de omonime, exerciții, omonime, propoziții, sensurile omonimelor Niciun comentariu la VOCABULAR: 30 de omonime + sensurile lor Apr 9, 2024 · Orice elev bun stie, sau va afla curand, ca nu temele si notele sunt cele mai importante, ci cunostintele cu care ramane dupa terminarea scolii. Omonime parțiale: Au aceeași formă și pronunție, dar diferă prin scriere, de exemplu cuvinte care se scriu la fel dar se pronunță diferit în funcție de regiune. Soare – corp ceresc sau sursă de lumină. Cuvintele polisemantice au sensuri multiple care sunt de obicei legate printr-o semnificatie comuna sau evolutie semantica, pe cand omonimele sunt cuvinte diferite care doar au aceeasi forma fonetica sau ortografica, dar sensuri fara legatura. Loc. Am dat pragul ușii cu lac . Omografele sunt cuvintele care se scriu la fel, adică au aceeași structură grafică (identice grafic), dar diferă din punct de vedere fonetic (accent, silabe). Unele verbe foarte des utilizate, precum ”a bate” sau a ”a face” sunt printre cele mai cunoscute cuvinte polisemantice. Jocul propus se poate aborda în diverse situații de învățare. Lipsă de lumină, întunecime provocată de un corp opac care oprește razele de lumină; porțiune din spațiu întunecoasă (și răcoroasă) unde nu ajung direct razele de lumină. Foaie – parte a unei plante sau hârtie pe care se scrie. De exemplu, prinde-ți și prindeți sunt deseori scrise greșit în funcție de context. ) Omonimele - prezentare generala. Exemple de cuvinte polisemantice: A face: Mama face cea mai delicioasă supă; Prima pagină » Lexicologia » Semantica » Sensul » Categoriile semantice » Antonimele » Exemple de antonime Această pagină prezintă exemple de antonime, enumerate în ordine alfabetică. 3. Din punct de vedere stilistic, vorbim despre sensul propriu (Focul din sobă mocnea) și sensul figurat (Focul din inimă nu se stingea). Lista cu 50 de exemple de omofone și omonime omografe Aug 3, 2021 · Sunt omonime, de exemplu, pilot (stâlp de susținere) și pilot (specialist care conduce o navă). Potrivit Lexicologia, omonimele sunt de mai multe feluri. Putem spune despre cuvintele omonime că sunt omografe și omofone, numai în măsura în care folosim noțiunile de omograf și omofon pentru a sublinia doar forma grafică identică a cuvintelor (omograf), respectiv doar forma sonoră identică a cuvintelor (omofon). El a luat nota nouă la istorie. Exemple de omonime Umbră, umbre, s. óchi (substantiv, o silabă, accent pe ó) ‒ ochí (verb, două silabe, accent pe í) Jun 4, 2022 · Mai mult decât atât, omofonia poate crea confuzie și totodată, greșeli în scriere. În schimb sînt frecvente situațiile cînd un grup de cuvinte intră în relație de omofonie cu un cuvînt sau cu un alt grup de cuvinte și deci în scris se pune problema intercalării spațiilor sau cratimelor în locurile potrivite: numai și nu mai; delegat și de legat; a-și (a își) și ași (plural de la as); deal, de-al și de-a-l; CACOFONIA: Definitie si exemple. Eu am o rochie nouă. 3,(Tehn. Astfel, omonimia este starea de identicitate sau identicitate-aproximativă în pronunție și aspect, iar cuvintele care fac parte din această categorizare sunt numite „omonime”. , si in care consumatorii stau de obicei in picioare sau pe scaune inalte Acum toate informațiile de pe site-urile noastre sunt disponibile într-un singur loc. Înainte de a deveni limba română, latina din Dacia s-a îmbogățit și cu unele cuvinte vechi grecești. Pe această pagină o să fii în stare să găsești fiecare omonim existent în limba română, care se începe cu litera A. Din perspectiva tipurilor de unități lexicale între care pot exista relații de sinonimie, sinonimele se împart în: lexicale, lexico-frazeologice, frazeologice. Luceafăr (astronomic): Se referă la steaua care este cel mai vizibilă pe cer, de obicei Venus. 2. Cuvintele identice din punct de vedere sonor și grafic, dar diferite ca sens acestea sunt omonime. 19001890654e 19001890654e 23. Exemple de omonime și utilizarea lor. Mers: Poate însemna „acțiunea de a merge” (mersul pe jos) sau „evoluția lucrurilor” (mersul afacerilor). Această pagină prezintă exemple de omonime care încep cu litera J, ordonate alfabetic și sensurile acestora. Potrivit Lexicologia, în limba română există perechi de omofone care deși se pronunță la fel, se scriu diferit. 12. Aug 14, 2024 · Cuvintele omonime sunt utilizate de noi zi de zi, fără să ne dăm seama. Lied (cântec) și Lid (pleoapă) Mär (mit), Meer (mare), mehr (mai mult) Află ce sunt cuvintele polisemnatice și vezi exemple de astfel de cuvinte. - 815104 Andreea1010 Andreea1010 23. Vă mulțumim pentru vizitarea dicționarului nostru de omonime și pentru vizionarea postării „Definițiile și sensurile omonimului Bandă”. Aug 6, 2021 · Limba română este una dintre cele mai frumoase limbi vorbite în lume, dar, totodată, este și una dintre cele mai dificile limbi de studiat. Cuvintele polisemantice. Exemple de alte omonime: abate (a se depărta de la ceva) – abate (preot catolic); Oct 10, 2024 · Confuzia pe care unii elevi o fac intre omonime si cuvintele polisemantice poate deveni problematica la examenul de Evaluare Nationala. simiona simiona 29. conflicte familiare în loc de conflicte familiale (familiar = intim, apropiat; familial = legat de familie) localitatea originală în loc de localitatea originară (original = deosebit, aparte; originar — de origine) Mic dicţionar de paronime. Exemple de intrebuintari importante ale cookieurilor ( care nu necesita autentificarea unui utilizator prin intermediul unui Exemple de omonime: Lac: Poate însemna atât „apă stătătoare” (lac de munte), cât și „lac pentru finisat suprafețe” (lac de mobilă). Act normativ care cuprinde o culegere sistematică de reguli juridice privitoare la o anumită ramură a dreptului. Vă mulțumim pentru vizitarea dicționarului nostru de omonime și pentru vizionarea postării „Definițiile și sensurile omonimului Păr”. Omonimele sunt cuvinte care se scriu și se pronunță identic, dar care au înțeles diferit și nu au aceeași origine. Jun 22, 2023 · Omonime contextuale. Prima pagină » Lexicologia » Semantica » Sensul » Categoriile semantice » Sinonimele » Exemple de sinonime Această pagină prezintă exemple de sinonime, enumerate în ordine alfabetică. Competentele privind notiunile de fonetica si vocabular, utile de altfel intreaga viata, pot aduce 2 sau chiar 3 puncte sigure la nota de la proba scrisa la Evaluarea Nationala. (din fr. Fără umbră = corect, desăvârșit, pur. (Exprimă ideea de aproximaţie) Aproape, cam, aproXimativ. Omonimul este un cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunție cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. Jun 19, 2023 · De exemplu, cuvintele lac, nouă şi poartă pot fi folosite diferit: Barca pluteşte pe lac. Pentru detalii despre sinonime (omonimia cuvintelor), vezi omonimele See full list on libertatea. Află ce sunt omonimele, cum se deosesc de omofone și omografe, și cum putem evita confuziile cauzate de ele. Ce înseamnă omonime. Aici gasesti 10 exemple de omonime pentru gimnaziu si liceu . Lista de omonime de la literele A, B si D. Nov 8, 2022 · Astfel, vorbim despre două sensuri ale cuvintelor: sensul de bază și sensul secundar. parecheză (gr. Oct 4, 2023 · Omofonele sunt cuvinte care au aceeași pronunție, dar semnificații diferite și se scriu diferit. Ambarcaţie cu fundul și capetele plale, cu care se fac scurte traversări de dur SAU de lacuri, sau care este folosită pentru serviciile auxiliare ale unei nave; pod umblător. Exemple: bar 1 "unitate de masura a presiunii atmosferice", bar 2 "loc de odihna si refugiu la unele jocuri de copii", bar 3 "local in care se vand bauturi alcoolice, cafea etc. Frunze: Poate însemna „frunze de copac” sau „frunze de ceai”. Un Omonimele sunt cuvinte care se scriu la fel, dar au intelesuri diferite. Omonime se numesc cuvintele care au forme sonore identice, dar sensuri diferite, fara vreo legatura intre ele. Ioana poartă pantof cu toc. EXERCIŢII APLICATIVE . 2020 Limba română Liceu OMON I M, (1) omonime, s. interog. 2016 Limba română Astfel, omonimia este starea de identicitate sau identicitate-aproximativă în pronunție și aspect, iar cuvintele care fac parte din această categorizare sunt numite „omonime”. n. III. Juni ostaşi ai ţării mele, însemnaţi cu stea în frunte! Care 1, 1. Am plantat un păr în curtea mea. Cuvintele «cer» (indicativul prezent al verbului «a cere») și «cer» (bolta cerească) sînt omonime. stassahul stassahul 27. omonime Diferenta majora intre cuvintele polisemantice si omonime consta in originea si conexiunea semnificatelor. Sinonime lexicale. În acest articol, vom explora conceptul de omofone și vom examina câteva exemple comune pentru a înțelege mai bine cum să le distingem și să evităm Aug 16, 2019 · OMONIMELE. Iată câteva exemple comune de omonime în limba franceză: vent – vânt sau vânzare; présent – prezent Dec 1, 2015 · Exemple de : omonime, si paronime. m. Jul 5, 2024 · Exemple de omonime (Joc didactic de asociere) 5 iulie 2024, 11:26. Trebuie să cumpăr o broască nouă la ușă. Ora de limba română a început… Continuă lectura Propoziții cu omonime. n. Este posibil ca un cuvânt să fie toți trei. Dacă se pronunță și ele la fel, sunt și homofone și omonime. 04. code Cod 3, s. Omonimele se pot clasifica astfel: [2] Omonime lexicale - aceeași clasă morfologică, sens diferit: broască - substantiv, cu sensul de amfibian; broască - substantiv, cu sensul de mecanism. adv. V-am introdus foarte puțin în conținutul articolului, ca să vă faceți o primă idee. Omonime lexicale sunt cuvintele care aparțin aceleiași clase gramaticale, au sensuri diferite și au origini Exemple. Omonimele pot fi în înțelegere, ajutîndu-se și întărindu-se reciproc. Am cumpărat un lac de unghii pentru sora mea. 2017 Limba română Școala Primară (Clasele I-IV) a fost răspuns • verificat de expert Exemple de cuvinte omonime – lac de acumulare – lac de unghii – bandă de magnetofon – bandă de hoţi. Pron rel. Prefer mai Mar 29, 2013 · 1. Exemple: Baba batrana. parqueb). Câte tipuri de omonime sunt? Exemple de OMONIME. După relaţia dintre omonime (în funcţie de posibilitatea de a se întâlni în aceleaşi domenii sau contexte): a) omonime intolerabile (unul dintre cuvinte este înlăturat pentru a se evita confuzia de sens): păcurar = „vânzător de păcură", păcurar = „păstor", Toate omonimele limbii române care încep cu litera C. Luceafăr. A făcut cursa în 10 minute și și-a bătut propriul record; În zona de sud a țării a bătut grindina; Vântul bate cu putere; M-a amenințat că mă va bate; Ia-ți o umbrelă, ca să nu te bată soarele în cap; Echipa lor de fotbal bate în retragere; De la sperietură, inima îi bate de-i sare Oct 8, 2024 · Niciun comentariu la VOCABULAR: 30 de omonime + sensurile lor Publicat în Clasa a VII-a, Vocabular De Romina Hălmăgeanu Publicat pe 8 octombrie 2024 8 octombrie 2024 Etichetat ce inseamna, ce sunt omonimele, clasificarea omonimelor, exemple de omonime, exerciții, omonime, propoziții, sensurile omonimelor Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor nu inseamna ca nu veti mai primi publicitate online – ci doar ca aceasta nu va mai putea tine cont de preferintele si interesele dvs, evidentiate prin comportamentul de navigare. Mana – partea a corpului uman sau unitate de măsură pentru lungime. Pron. IV (Inaintea unui verb) 1. Aceste cuvinte sunt numite omonime și pot crea confuzie în înțelegerea lor. Pentru a ilustra fenomenul omonimiei si intinderea pe care aceasta o are in limba romana, am prezentat in continuare o lista de omonime de la literele A, B si D. Această pagină prezintă exemple de omonime care încep cu litera E, ordonate alfabetic și sensurile acestora. Nov 14, 2022 · Limba română este o limbă de origine latină. Din umbră = fără a se arăta pe față; pe ascuns, pe furiș. B. Fostele site-uri care redirecționează aici: 📖 Gramatica limbii române; 🔊 Fonetica limbii române; 📚 Lexicologia limbii române; 🎭 Figuri de stil; 📌 Nu uita să actualizezi bookmark-urile! Cuvintele identice din punct de vedere sonor și grafic, dar diferite ca sens acestea sunt omonime. Definiția omonimelor. Vom prezenta caracteristicile, clasificarea si exemple de omonime lexicale, gramaticale si lexico-gramaticale, si importanta lor in limbaj si literatura. Mai jos sunt 25 de exemple de omonime în Bac 1 -uri, 52. |. Móbilă = obiect pentru amenajarea locuinței (substantiv); Mobílă = care se mișcă Toate omonimele limbii române care încep cu litera A. Exemplu: „Luceafărul strălucea puternic pe cerul nopții. Definiție: Omografele = cuvinte cu formă identică, dar se pronunță diferit. Pe această pagină o să fii în stare să găsești fiecare omonim existent în limba română, care se începe cu litera C. Acestea sunt cuvinte care se pronunță și se scriu la fel, dar au sensuri diferite în funcție de contextul în care sunt utilizate. 0 stele | 0 review-uri. Exemple de omonime în limba franceză. Exemple de omonime contextuale în limba română includ: Cântec (compoziție muzicală) și cântec (verb a emite sunete melodioase) Sanda (încălțăminte) și Sanda (nume de persoană) Jul 11, 2022 · Exemple de omonime: a) Lac. Acestea au un sens propriu, de bază, dar și alte sensuri secundare, atunci când sunt folosite în expresii sau locuțiuni. - 1650712. Dec 11, 2021 · Cele mai comune omonime folosite în limba română: exemple, plus greșeli frecvente În ceea ce privește verbele, avem exemplele precum: a semăna (a pune sâmânță) și a semăna (a se asemui), a încinge (a înfierbânta), a încinge (a înfășura). 09. Utilizarea virgulei între cele două silabe nu este eficientă, aşadar nu este recomandabilă, pentru că sunetele respective rămân alăturate în continua Jan 14, 2023 · pui bun de prăjit: friteuza. . Ploaie: ploaie. Sistem de semne sau de semnale convenţionale care serveşte la transmiterea unui mesaj, a unei comunicări. Exemple de omofone. 10. Vă mulțumim pentru vizitarea dicționarului nostru de omonime și pentru vizionarea postării „Definițiile și sensurile omonimului Pas”. doar: frâiele. Cuvântul „cer” poate fi și un substantiv și un verb, în funcție de context. OMON I M, (1) omonime, s. Dă-mi voie să dau exemple! dar, stai! există și aici o clasificare: Omonime lexicale parțiale: cuvintele se încadrează în aceeași parte de vorbire dar, există anumite diferențe.
ljie jzwsopx hacpyi jqnjmv nufkh itjqd qyfpzv qzbtknq kdpi mfrww fpmmjf ievd sokc sunz pqcbg